sâmbătă, 23 iulie 2011

Moda, haine, accesorii - între necesitate si dorinta



           Cei mai mulţi oameni, şi de ce să nu spunem că cele mai multe femei urmăresc îndeaproape schimbările capricioase ale modei încât sunt gata să se lipsească pe sine de alte lucruri de strictă necesitate cu scopul de a purta haine şi accesorii la modă. Aceste persoane doresc să arate ca modelele de pe copertele revistelor. Citeam undeva că aceste lucruri dovedesc nesiguranţă interioară.
Aceste persoane nu sunt mulţumite cu ceea ce sunt cu adevărat şi vor să arate ca un anumit personaj pe care îl admiră - personaj de altfel celebru sau din cercul de cunoştinţe.
Câteva principii referitoare la haine:
1. Hainele şi înfăţişarea exterioară sunt un important indicator al caracterului. Practic hainele pe care le purtăm este un martor al valorilor noastre.
2. Împodobirea exagerată cu bijuterii, cosmetice, haine mai scumpe decât ne permitem descoperă mândria din interior ce pot fi distructive atât pentru noi cât şi pentru alţii.
3. Modestia şi decenţa arată respect faţă de sine şi de cei din jur
4. Când te îmbraci gândeşte-te la scopul pentru care o faci - vrei să placi altora? Vrei să îţi placi ţie? Vrei sa primeşti complimente? Sau pur si simplu vrei să arăţi că eşti o persoană decentă demnă de respect?
5. Simplitatea, naturaleţea şi armonia în vestimentaţie sunt cele mai greu de realizat. Frumuseţea simplităţii este unică.
6. A fi îmbrăcat decent şi frumos nu presupune cheltuieli exorbitante. Ceea ce ar trebui să primeze în alegerea de a cumpăra un obiect vestimentar este calitatea şi durabilitatea lui. Un obiect trebuie să fie clasic şi uşor de întreţinut şi chiar dacă pare mai scump în realitate el poate fi purtat mai mulţi ani făcând în acest fel economie şi arătând curat şi îngrijit. Bunul gust nu se cumpără!
7. Indiferent ce haine ai pune pe tine, daca nu stii sa le porţi, le ai degeaba. Manierele şi eleganţa în gesturi completează perfect ţinuta sau din contra o umbreşte.
8. Nu cantitatea hainelor din dulap este importanta. Importante sunt cateva obiecte pe care le poti combina şi cu orice. Poti sa ai doar doua costume şi să le îmbini cu diverse eşarfe, cămăşi şi bluze aratând de fiecare data diferit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu