sâmbătă, 23 iulie 2011

Moda, haine, accesorii - între necesitate si dorinta



           Cei mai mulţi oameni, şi de ce să nu spunem că cele mai multe femei urmăresc îndeaproape schimbările capricioase ale modei încât sunt gata să se lipsească pe sine de alte lucruri de strictă necesitate cu scopul de a purta haine şi accesorii la modă. Aceste persoane doresc să arate ca modelele de pe copertele revistelor. Citeam undeva că aceste lucruri dovedesc nesiguranţă interioară.
Aceste persoane nu sunt mulţumite cu ceea ce sunt cu adevărat şi vor să arate ca un anumit personaj pe care îl admiră - personaj de altfel celebru sau din cercul de cunoştinţe.
Câteva principii referitoare la haine:
1. Hainele şi înfăţişarea exterioară sunt un important indicator al caracterului. Practic hainele pe care le purtăm este un martor al valorilor noastre.
2. Împodobirea exagerată cu bijuterii, cosmetice, haine mai scumpe decât ne permitem descoperă mândria din interior ce pot fi distructive atât pentru noi cât şi pentru alţii.
3. Modestia şi decenţa arată respect faţă de sine şi de cei din jur
4. Când te îmbraci gândeşte-te la scopul pentru care o faci - vrei să placi altora? Vrei să îţi placi ţie? Vrei sa primeşti complimente? Sau pur si simplu vrei să arăţi că eşti o persoană decentă demnă de respect?
5. Simplitatea, naturaleţea şi armonia în vestimentaţie sunt cele mai greu de realizat. Frumuseţea simplităţii este unică.
6. A fi îmbrăcat decent şi frumos nu presupune cheltuieli exorbitante. Ceea ce ar trebui să primeze în alegerea de a cumpăra un obiect vestimentar este calitatea şi durabilitatea lui. Un obiect trebuie să fie clasic şi uşor de întreţinut şi chiar dacă pare mai scump în realitate el poate fi purtat mai mulţi ani făcând în acest fel economie şi arătând curat şi îngrijit. Bunul gust nu se cumpără!
7. Indiferent ce haine ai pune pe tine, daca nu stii sa le porţi, le ai degeaba. Manierele şi eleganţa în gesturi completează perfect ţinuta sau din contra o umbreşte.
8. Nu cantitatea hainelor din dulap este importanta. Importante sunt cateva obiecte pe care le poti combina şi cu orice. Poti sa ai doar doua costume şi să le îmbini cu diverse eşarfe, cămăşi şi bluze aratând de fiecare data diferit.


marți, 19 iulie 2011

Oţetul şi întrebuinţările lui multiple



Dacă intri într-un magazin, vei vedea culoare întregi pline cu cele mai recente produse ce promit să îţi economisească timpul şi energia, în timp ce îţi fac casa strălucitor de curată. Din păcate, multe dintre aceste produse conţin chimicale toxice care îţi pot afecta sănătatea şi mediul. Până la Al Doilea Război Mondial, ne descurcam perfect la curăţat cu ingrediente normale de bucătărie, cum ar fi lămâile, sarea, oţetul şi bicarbonatul de sodiu. Publicitatea ne-a făcut să credem că avem nevoie de o multitudine de produse – căte unul pentru fiecare cameră. Unul pentru chiuvetă, unul pentru cadă, unul pentru podele, unul pentru depunerile de calcar... şi lista nu se mai termină.
Oţetul alb, care are multiple întrebuinţări. Iată câteva:
- Geamurile şi oglinzile tale vor străluci cu un minim efort, lăsând totul fără urmă de mizerie.
- Ceainice, robinete, capete de duş şi vase de toaletă nu vor mai avea nici un fel de depunere de calcar(nu dusul este de vina! Ci depunerile de calcar, care nu mai lasa apa sa iasa prin orificii. Introdu capatul dusului metalic intr-o punga din plastic (mai rezistent!) in care ai turnat otet cat sa-l acopere. Leaga bine capatul pungii si lasa la inmuiat peste noapte. Daca "para" dusului nu s-a curatat complet, repeta operatia).
- Mirosurile vor dispărea în mod natural.
- Mucegaiul va fi păstrat la distanţă dacă îţi faci obiceiul de a stropi faianţa şi perdeaua de la duş cu oţet, după baie.
- Podelele tari vor rămâne fără grăsime sau alte urme, şi lucioase în acelaşi timp.
- Poţi să cureţi şi fundurile de bucătărie cu oţet.
- Poţi să îndepărtezi furnicile.
- Îl poţi adăuga şi la ciclul de stoarcere al maşinii de spălat pentru a-ţi înmuia hainele.
Tot ce trebuie să faci este să umpli pe jumătate o sticlă cu pulverizator cu oţet alb, să o umpli până sus cu apă şi gata! Foloseşte o bucată de material cu fibre mici şi casa ta vă străluci cât ai clipi din ochi.
Mulţi oameni sunt îngrijoraţi de miros, dar acesta se disipează pe măsură ce se usucă şi nu rămâne în aer pentru prea mult timp.
- Petele care apar de la deodorantul spray pe bluze, rochii etc. in zona subratului sunt inestetice, neplacute. Ca sa le faci sa dispara, pulverizeaza otet pe zona respectiva cu cateva ore inainte sa le speli.
- Ti se pare ca s-au decolorat covoarele? Amesteca o parte otet cu doua parti apa fiarta si freaca temeinic suprafata acestora. Daca timpul iti permite, ar fi bine sa procedezi la fel dupa fiecare aspirare.
- Daca ti-ai patat mainile cu cerneala, curata-le bine cu o periuta inmuiata intr-o solutie de otet si sare. Spala-te apoi ca de obicei, cu apa si sapun.
- Vrei ca in diminetile de iarna sa nu-ti mai pierzi timpul cu indepartarea stratului de gheata format noaptea pe parbriz? Atunci, seara de seara, sterge-l bine cu o solutie din otet (trei parti) si apa (o parte).
- Improspatati-va draperiile. Amestecati o lingura de otet alb cu doua cani de apa calda si varsati amestecul intr-un flacon cu pulverizator. Aspirati-va bine perdelele, apoi stropiti-le cu solutia otetata, fara a le desprinde de pe suport. Cand se usuca, cutele formate cu vremea dispar, la fel ca si mirosul statut de mucegai sau fum de tigara.
- Optimizati lumina din casa, curatind becurile cu apa cu otet (o lingura de otet la un litru de apa). Stergeti becurile reci cu o carpa inmuiata in solutie, apoi uscati-le cu un stergar care nu lasa scame.
- Ceara de parchet va dura mai mult timp si va luci mai puternic daca inainte de a o aplica, spalati parchetul cu apa amestecata cu otet. O cana de otet pusa intr-o jumatate de caldare de apa calda reprezinta formula optima.
- Peretii dati cu vopsea lavabila se curata cu apa sapunita (clabuc de sapun), apoi se clatesc cu amestec de apa calda si otet alb, in proportie de 1/2 cana de otet la o jumatate de caldare de apa.
- Amestec ideal pentru geamuri. O lingura de otet alb, o lingura de amoniac, 3 picaturi de detergent lichid, o cana de apa. Amestecati componentele si puneti-le intr-un flacon cu pompa. Agitati bine inainte de a vaporiza sticla ferestrelor, apoi stergeti cu un somoiog de hartie de ziar sau cu o carpa moale.
- Cum scapati de mirosul urat din baie? In loc sa utilizati spray-uri toxice pentru improspatarea aerului din baie, folositi apa amestecata cu otet de mere, pusa intr-un recipient cu sifon. Va inlatura cele mai neplacute mirosuri. Vaporizarile cu otet, in loc de parfum floral, sunt recomandate mai ales in casele locuite de persoane care sufera de astm.

duminică, 10 iulie 2011

Cum sa fii mai pozitiv/a



1. Inceteaza sa te mai compari cu ceilalti
Ori de cate ori te compari cu altcineva, intotdeauna vei remarca ca acea persoana are o casa mai mare, o masina mai scumpa, mai multi bani, mai mult noroc, un job mai misto…
Daca te compari cu altii deoarece ai nevoie de confirmarea ca esti sau nu pe drumul cel bun, ei bine, niciodata nu vei stii pana cand nu iti vei oferi tu insuti/insati aceasta confirmare.
Este normal sa fim diferiti, asa ca, in loc sa te plangi ca iti lipseste ceva ce are altcineva, bucura-te ca esti unic/a si ca ai o gramada de calitati pe care poate ca altii nu le au.

2. Inceteaza sa mai cauti scuze sau sa mai dai vina pe altcineva
Nimic nu este doar alb-negru si, uneori, ambele parti ar trebui sa-si asume responsabilitatea si sa treaca peste. Ce este mai important: sa-ti petreci timpul intrebandu-te a cui este vina sau sa te indrepti catre ceva pozitiv?
Daca dai mereu vina pe ceilalti, poate ca a venit timpul sa incepi sa te uiti si in interior.
Daca dai mereu vina pe tine, poate ca a venit timpul sa nu-ti mai asumi responsabilitatea pentru orice si pentru oricine.

3. Concentreaza-te asupra a ceea ce vrei si nu asupra problemei
Cu totii avem probleme sau, cum se numesc ele mai nou :), "provocari" iar modul in care le gestionezi te defineste. Vestea cea buna este ca poti alege.
Concentreaza-te pe rezultat - fiecare problema pe care o gestionezi te poate aduce cu un pas mai aproape de rezultatul dorit. Vei simti tot felul de emotii (si e normal ca doar esti om :) dar, daca iti construiesti un plan si iti aduci aminte ce iti doresti, te vei concentra asupra a ceea ce vrei sa se intample pe termen lung si vei reusi sa treci mai usor peste ceea ce se intampla pe termen scurt.

4. Cauta ceea ce este bun in oameni
Intotdeauna exista si ceva bun la oamenii din jur. Oamenii, prin natura lor, sunt buni, iubitori si saritori. Iar atunci cand sunt grosolani sau rai, NU este vorba de tine, este vorba de propriile lor probleme.

5. Controleaza-ti comportamentul
Invata sa recunosti si sa-ti gestionezi comportamentul si astfel vei fi o persoana mai pozitiva si un comunicator eficient. Cateva idei:
- observa efectele pe care cuvintele si actiunile tale le au asupra celorlalti (ai in vedere impactul pozitiv sau negativ, precum si lipsa feedback-ului)
- reexamineaza-ti valorile si asigura-te ca sunt congruente cu actiunile tale
- invata sa te cunosti atunci cand te afli in conditii de stres.

6. Detaseaza-te de ideea de "dreptate" sau "corectitudine"
Una este sa fii manat/a de dreptate si alta este sa o lasi sa-ti conduca viata,
Lumea nu este si nu va fi nici dreapta si nici corecta. De altfel, ceea ce tie ti se pare a fi corect s-ar putea sa nu fie si pentru altcineva. Invata sa faci fata incertitudinilor si evenimentelor neprevazute pentru ca asta-i viata.
Fii tolerant/a cu ceilalti si iarta-i si poate ca si ei vor face la fel.
Fa ceea ce faci pentru ca iti face placere si nu pentru ca astepti ceva in schimb.

7. Citeste biografii
Citeste biografii ale oamneilor de succes si vei descoperi cum oameni obisnuiti reusesc "imposibilul" si raman pozitivi chiar si in vremuri dificile. Plus ca te poti inspira si motiva .  Majoritatea dintre ei au catve retete de succes:
- Ei se concentreaza asupra atitudinilor care ii fac sa fie oameni de succes
- Isi cunosc si punctele tari si punctele slabe
- Nu ii asculta pe toti cei care sunt maestrii ai indoielii.

8. Imbunatateste-ti abilitatile sociale
Cateva idei care te ajuta:
- uita-te la cei cu care vorbesti si zambeste-le (fara sa-i sperii totusi :)
- invata sa interpretezi limbajul corpului si imbunatateste-l pe al tau
- invata sa fii un bun ascultator
- invata sa oferi complimente, dar si aspecte care pot fi imbunatatite

9. Stai departe de stiri
Desigur, este important sa ramai in contact cu ceea ce se intampla in jur si in lume, dar fara sa-ti pierzi timpul citind si ascultand stiri care "vand" durere, mizerie si panica.